Aug 06 2008
Inceputul finalitatii vs. finalitatea inceputului
Imi amintesc de filmul “City of Angels”, cu Meg Ryan, in rolul principal feminin. Ei bine, pe faimoasa actrita am remarcat-o abia (spre rusinea mea) cand am vazut filmul “Orasul Ingerilor”. Mi-am amintit de ea astazi, cand, in drum spre birou, mergeam pe strada cu castile in urechi si fredonand “I bruise easily” – Natasha Bedingfield (sigur ati auzit melodia, daca nu, va recomand sa o ascultati…mie imi place mai mult varianta remixata cu Chicane – Bruised Water).
Cum spuneam, azi aveam senzatia ca sunt Maggie Rice, frumoasa doctorita, mergand la serviciu (ea la spital), pe bicicleta (eu pe jos), ascultand muzica (si eu, si ea), prin multime de oameni, printre masini…eu mergand in ritmul melodiei (oamenii ma priveau ciudat), ea ridicandu-si mainile de pe ghidonul bicicletei, cu bratele deschise, ochii spre cer, cerul albastru, un nor razlet…si bicicleta continua sa mearga drept..bratele sunt sus, zambet luminos…privirea in cer… O imagine care te face sa crezi ca poti cuceri lumea, ca poti face orice, ca ai totul la picioare…ca esti supraom…iluzie care se spulbera la scurt timp, cand ajunge la spital si ii moare un om pe masa de operatie. Dramatic…veti spune, insa fiecare drama de genul acesta sfarseste in speranta ca orice final aduce un nou inceput, fapt evidentiat si de regizorii filmului, prin secventa urmatoare a filmului, cand se naste un copil. Ideea este ca orice final este o drama (difera doar nivelul ei, de la gravitatea pana la intensitatea cu care s-a produs) si ca imediat dupa ea, apare un nou inceput, se naste o speranta. Zi de zi, fiecare dintre noi, traieste o drama a finalitatii, de la cele mai marunte (”iar mi s-a terminat pasta de dinti”, “s-a mai dus inca o zi…”), cele “medii”, care sunt necesare, dar fara de care se poate trai (”deja s-a terminat concediul?”), la cele mai importante, care tin de sanatate, implicit viata. Imi revin imaginile din film in minte, pe repede inainte, de la mersul pe bicicleta si pana la nasterea copilului si inapoi..din nou de la mersul pe bicicleta..moarte…copil, inceput, final, din nou…STOP!
Cand am vazut faza din film, incercam sa inteleg cursul vietii, care isi are finalitate si incercam sa inteleg moartea, ca inceput al vietii… Insa, aici intervine o “lupta”: inceputul finalitatii vs. finalitatea inceputului. Orice inceput va ajunge la un final si orice final aduce un nou inceput. Ar trebui sa ne bucuram ca se sfarseste ceva, pentru ca vom incepe sa ne bucuram de altceva…Pai, va veti intreba, la ce bun? Noul inceput, la un moment dat se va finaliza si el, intr-un alt nou inceput si tot asa, deci…?
Raspunsul este filosofic si va provoc sa il “descifrati”: Ciclicitatea naturii si a firii umane isi are rostul ei.
N.B: Ca sa intelegeti, aceasta a fost o tema propusa de profesoara mea de filosofie in liceu si la intrebarile de mai sus am primit raspunsul pe care incerc sa il deslusesc de atunci. 
Ceva idei de raspuns?