Tot in Jena am petrecut mare parte din timp, dar am fost si in Weimar si Berlin. Am regasit orasul Jena la fel de frumos si cu peisaje relaxante, cu aer curat, respirabil si oamenii parca mai primitori, mai veseli. In magazine,  in mijloacele de transport in comun, pe strazi am vazut cu siguranta mai multi tineri decat anul trecut. Cu unii dintre ei chiar am vorbit, in engleza, bineinteles.

Weimar este un oras istoric si cultural din landul Thuringen, in care te poti plimba pe strazi pline de magazine si cafenele, poti merge la teatru, opera, spectacole, dar si la mall, la  cinema 3D.

Berlin? Berlinul e un oras mare, dar in care cu greu te poti pierde. Retelele de transport in comun sunt atat de bine puse la punct, incat fiecare autobuz, metrou, tren pleaca si soseste la ora fixata pe tableta din fiecare statie. Puncte de informare la tot pasul, angajati ai companiei de transport sau localnici ne-au orientat si ne-au raspuns la intrebari in engleza. Ca multumire, le-am raspuns si noi frumos, “Vielen dank!”

Transportul in comun costa foarte mult in comparatie cu cel din tara noastra, dar isi merita banii, 2,10 euro o calatorie in Berlin. Eu am avut un “Welcome Card Berlin” valabil pentru 48 de ore, a costat 19 euro si a fost valabil pe toate mijloacele de transport in comun: autobuz, metrou, trenuri de suprafata, tramvaie.

Am stat la Hotel Atlantic 3*, intr-o camera potrivita pentru cele 2 nopti in care am fost cazati si unde ne-au oferit un mic dejun variat si foarte gustos. Din pacate, internetul nu era accesibil decat din receptie, nu si din camera, desi normal asa trebuia sa fie, dar e bine sa te si deconectezi putin. Asa am ajuns sa ma uit la TV la posturile nemtilor. Mai mult pe RTL, unde s-a difuzat concursul “Das Supertalent”, unde romanca Petruta Kupper s-a clasat in finala pe locul 3.

A fost cumplit de frig in Berlin. Si pe frigul acela de nedescris, am indurat si am vizitat: Bundestag, Brandenburg Tor, Checkpoint Charlie. Dar a fost prea rapid si prea frig, asa ca am promis sa revenim la vara, cand e mai cald. Si nu numai de asta, ci si pentru ca mai sunt o multime de lucruri si locuri de vazut: Turnul Televiziunii, Domul din Berlin, Opera, parcul acela imens din centru (care acum era verde), Arena O2, Stadionul Olimpic si multe altele.

De Revelion, la TV, era o isterie totala pe melodia asta, care  in final m-a prins si pe mine si o am in playlist, o ascult din cand in cand.

Mergem vizavi, la un market “Lidl”, care era deschis si avea si produse faine (ciocolata Milka la un gut preis de aproape 2 lei romanesti, pringles la aproape 6 lei si altele), dar statea foarte prost la combinatia angajati+vorbit+engleza. Iar programul de lucru, incredibil: in ajun, adica azi, de la 8.00-14.00, de pe 25 pana pe 31 inchis, iar pe 31 program scurt, la fel ca azi. De aici rezulta doua concluzii: ori germanii isi respecta prea mult angajatii si sarbatorile, ori sunt prea lenesi. Pai la noi la Carrefour sunt in stare sa deschida magazinul si in ziua de Craciun.

Dupa-amiaza am vizitat un institut de cercetare in domeniul fizicii, un sediu frumos plasat intr-o zona deluroasa, plina de iarba verde. (De fapt, cam peste tot, iarba este inca verde.) Apoi am mers spre centru cu mica speranta de a mai gasi un magazin deschis. Am mers pe jos si am constatat ca ordine si precizie sunt cuvintele care definesc spiritul german, chiar si atunci cand e vorba de plasarea tomberoanelor de gunoi - unii au un spatiu special creat pentru acesta. Majoritatea caselor nu sunt imprejmuite de gard, poate cel mult de un gard viu, foarte modest, dar cu gust impodobite pentru sarbatoarea Nasterii Domnului. Par oameni simpli, dar majoritatea au o masina buna. De asfalt cred ca o sa spun in fiecare post…pentru ca e impresionant, pana si pe stradute laturalnice, inguste exista un asfalt impecabil.

Cand am ajuns in centrul orasului, deja se inserase, adica aproape de ora 17, iar toate magazinele de orice fel erau inchise. Singurul loc deschis era un fast-food, de unde am mancat un kebap si am baut un sprite la preis de 4.7 euro. In sfarsit, primul om din Germania cu care am conversat in engleza, vanzatorul de kebap.

In statia de tramvai, un panou electronic ne informeaza ce tramvaie circula in zona si ora la care trebuie sa soseasca in statia respectiva. Un bilet am auzit ca ar costa 1.8 euro, ceea ce mi s-a parut groaznic de mult pentru cele 5-6 statii pe care le-am parcurs, drept pentru care nu am cumparat bilet. La coborarea din tramvai o doamna in varsta pe care o manca limba ne-a abordat in minunata deutsche sprache. I-am spus ca sunt foarte dispusa sa vorbesc cu dansa “In english, please”. Nu ii inteleg pe nemtii astia in niciun fel, sincer. Ii intreb daca vorbesc engleza, ei imi raspund “Nein”, iar eu le spun “Ok” si continua sa sporovaie in germana…Vorbiti de unii singuri sau cu aia de va inteleg.

Probabil in zone ca Munchen, Berlin, Frankfurt este mai multa viata de sarbatori, magazinele sunt deschise pana tarziu sau macar un restaurant, o pizzerie, un fast food gen McDonald’s, un loc unde poti iesi la un suc, o bere, etc. Sau poate imi doresc eu prea mult sa fie asa, sa semene cu Romania.